Teoria relativităţii, propusă de fizicianul evreu Albert Einstein (1879-1955), în prima parte a secolului 20, este una dintre cele mai semnificative progrese ştiinţifice ale timpului nostru. Deşi noţiunea de relativitate nu a fost introdusă de Einstein, această contribuţie majoră a fost recunoaşterea faptului că viteza luminii în vid este constantă şi nu există o limită absolut fizică pentru mişcare. Acest lucru nu are un impact major asupra unei persoane în viața de zi cu zi., deoarece noi calătorim la viteze mult mai mici decât viteza luminii. Pentru obiectele care călătoresc aproape de viteza luminii, teoria relativităţii prevede că obiectele se vor misca mai lent din punctul de vedere al unui observator de pe Pamant.
În vechea fizică, cea newtoniană, totul se credea a fi un experiment pur obiectiv. Asta însemna că pot măsura parametrul “A” şi parametrul “B”, şi pot preciza interacţiunea dintre ele, şi de fiecare dată rezultatul va fi acelaşi. Aşa că fizica newtoniană este supranumită deterministică , deoarece poţi determina rezultatul unui anumit eveniment, dacă cunoşti suficient de bine etapele şi reacţiile care au loc.
Atunci când a apărut fizica cuantică prin anii 1920, şi fizicienii au acceptat-o ca pe un mod de viaţă, ei au avut nevoie de o nouă înţelegere a rolului vieţii. Ei au înţeles faptul că experimentatorul, care creează experimentul, influenţează rezultatul experimentului. De exemplu, atunci când se studiază particulele, ele au un comportament atât material (prin prezenţa masei) cât şi energetic (prin prezenţa sarcinii electrice).
Iar acest comportament are la bază credinţa în prezenţa observatorului. Ideea era că observatorul nu doar observă ci mai ales creează realitatea. Această idee este foarte profundă, deoarece se spune că “viaţa e un experiment” iar tu eşti experimentatorul şi prin urmare tu eşti în acelaşi timp şi observatorul. Conform fizicii cuantice, tu eşti cel care influenţezi şi modifici viaţa din mediul care te înconjoară (nu doar corpul tău ci şi ceea ce este în exterior). Astfel, gândurile tale nu sunt captive în mintea ta ca într-un container, ci ele influenţează tot ceea ce ne înconjoară. Asta e natura fizicii cuantice. Desigur, sună frumos faptul că gândurile sunt implicate în crearea realităţii, dar care nu e proprietatea noastră directă. Iar dacă acest lucru e adevărat (şi nu are cum să nu fie) atunci gândurile, atitudinile si credinţele noastre influenţează tot ceea ce ne înconjoară.
Religiile, precum hinduismul, budismul, iudaismul, crestinismul sau islamismul, dar si marile civilizatii, precum cea babiloniana sau egipteana, ne-au transmis aceasta idee prin scrierile si povestirile lor. Charles Haanel (om de afaceri american, autorul cartii "The Master Key Sistem") descria Legea Atractiei drept "cea mai importantă și mai fără de greș dintre legile de care depinde întregul sistem al creației". Omul este cel mai puternic turn de emisie din univers. Gandurile lui îi creează propriul destin și lumea ce îl înconjoară. Acestea vibrează pe o anumită frecvență și sunt apoi transmise înapoi sub formă de imagini, întâmplări și situații. Daca vrei să schimbi ceva în viata ta, daca vrei sa schimbi felul în care te percep oamenii și, mai mult, direcția în care evoluezi, schimba-ți frecvența gândurilor.
Mecanica cuantică (fizica cuantică) se aplică la toate nivelele Universului. Marele cosmolog Steven Hawkings a formulat, fără nici o ezitare, faptul că desfăşurarea cosmosului este influenţată de conştiinţa umană. Deci, avem o nouă înţelegere de la fizica cuantică şi anume: gândurile influenţează lucrurile care se manifestă în jurul nostru.
Postări
